Peste un an, în piața spațiilor de birouri se estimează că dezvoltatorii vor livra peste 290.000 mp, conform unei estimări realizate de ESOP Consulting. Chiar dacă acum unele din aceste clădiri de birouri se află doar în fază de proiect sau la fundație și sunt prevăzute a fi gata în 2020, pentru rezervarea spațiilor lor au deja semnate contracte de pre-închiriere, printre acestea numărându-se Campus 6 clădirea 2, care va fi ocupată integral de Microsoft și The Bridge III.
În 2020 se vor deschide birouri noi în zonele Grozăvești-Orhideea, Expoziției și Barbu Văcărescu și Lujerului-Militari.
Proiectul City Rose Park estimează că va livra primele spații de clasă A în ultimul trimestru din 2020, având în plan o suprafață de 17.000 mp. City Rose 1 este amplasat la intersecția bulevardului Expoziției cu strada Clăbucet, la 7 minute de mers pe jos de stația de metrou Jiului și la 5 minute de mers pe jos de o viitoare stație de metrou prevăzută pentru magistrala către Otopeni.
Prima clădire City Rose va fi certificată LEED Gold, având prevăzut un consum redus de energie, lumină naturală optimă și facilități pentru petrecerea timpului angajaților și în exterior, într-un cadrul natural amenajat, va avea stații de încărcare a mașinilor electrice și un centru multifuncțional, din care nu vor lipsi cafenelele și restaurantele și un hub propriu de conferințe.
Tot o etapă dintr-un mare proiect aflat în dezvoltare se va da în folosință și în zona Grozăvești-Orhideea, în polul de business Centru-Vest, unde The Bridge III va livra o clădire cu 10 etaje și o suprafață totală de 20.191 mp, pentru care se duc discuții cu mai mulți potențiali chiriași. Proiectul se află chiar lângă stația de metrou Grozăvești, în apropierea Regiei, cel mai mare campus studențesc din România și la 10 minute de mers pe jos de Universitatea Politehnică București. A doua etapă a proiectului va fi gata anul viitor, The Bridge 2, cu 20.191 mp, dar este pre-închiriată aproape în totalitate, printre marii locatari care se vor muta aici numărându-se și angajații companiei UPC.
Complexul dispune de numeroase facilități, fiind certificat LEED Gold, având un iluminat natural optim, consum redus de energie si control al luminii, aerului condiționat și încălzirii pentru fiecare spațiu de lucru și o parcare de biciclete.
Un alt proiect de amploare anunțat pentru 2020 este Globalworth Square, cu o suprafață totală a spațiilor de clasă A de 29.000 mp, amplasat pe bulevardul Barbu Văcărescu, în polul de birouri de centru-nord.
În trimestrul trei din 2020 se prevede darea în folosință și a două noi etape din proiectul Campus 6, amplasat lângă Universitatea Politehnică București și stația de metrou Politehnică. Prima clădire din Campus 6 a fost dată livrată în acest an și proiectul se bucură de un real succes, mai fiind disponibile foarte puține spații de birouri de clasă A la pre-închiriere în etapele 2 și 3, care vor fi gata in 2020.
Printre viitorii chiriași se numără Microsoft, care va ocupa integral clădirea 2 din Campus 6, cu o suprafață închiriabilă totală de 19.800 mp.
La finalizare, întregul proiect Campus 6 va avea o suprafață totală de 82.000 mp, în trei clădiri amplasate în jurul unui amfiteatru în aer liber, prevăzut cu spații de relaxare, dotate cu mobilier urban și Wi-Fi.
Dacă dorești mai multe informații despre birourile de închiriat din București, poți dialoga cu un consultant ESOP completând acest scurt formular sau telefonic la (+4) 0723.26.61.97 sau (+4) 021.528.04.40. Vom răspunde cu plăcere și prompt solicitării tale!