Sociologii străini consideră că pregătirea la birou înainte de plecarea în vacanță ne ajută să ne bucurăm de liniște pe timpul vacanței și apoi să fim mai relaxați, în prima zi de lucru, la întoarcere. Așa că ne recomandă să urmărim pe checklist:
1. Să realizăm un text personalizat pentru emailul de Auto Replay, Out of Office și să-l setăm pe Outlook-ul emailului de serviciu. În acest email este obligatoriu să fie trecută perioada absenței de la birou. În cazul în care folosim și o căsuță vocală, să avem grijă ca vocea înregistrată să aibă un ton cât mai cald și mai politicos.
2. Să facem curățenie pe birou, pentru că psihologii consideră că întoarcerea la muncă va fi mult mai ușoară și reconfortantă dacă vom sta în fața unui birou curat, ordonat, cu cât mai puține obiecte, hârtii pe el. Și vom avea un randament mai mare, în prima zi după vacanță. Să udăm florile.
3. Să ne setăm un update pe toate device-uri de la birou pe care lucrăm.
4. Să stabilim de acum în calendar primele trei lucruri ce trebuie realizate la întoarcerea din vacanță, cu prioritate. În acest fel va fi mai ușor să ne intrăm în ritm la întoarcerea din vacanță.
5. Să spunem managerilor, colegilor din echipa din care facem parte la proiectul la care lucrăm în mod curent unde plecăm în vacanță, unde suntem de găsit, în caz de urgență.
Și apoi să nu uităm să stingem lumina din birou, dacă nu avem deja un sistem inteligent de iluminat cu senzor.
Vacanță plăcută! Sărbători fericite!
Dacă dorești mai multe informații despre birourile de închiriat din București, poți dialoga cu un consultant ESOP completând acest scurt formular sau telefonic la (+4) 0723.26.61.97 sau (+4) 021.528.04.40. Vom răspunde cu plăcere și prompt solicitării tale!