CopenHill este o centrală energetică modernă ce arde deșeurile produse de rezidenții din Copenhaga pentru a genera atât energie electrică, cât și termică. Această abordare permite reciclarea partială a deșeurilor municipale, reducându-se semnificativ cantitatea care ajunge în gropile de gunoi. De asemenea, căldura produsă este valorificată pentru încălzirea locuințelor din oraș. Prin urmare, CopenHill contribuie la tranziția Copenhagăi către un sistem energetic durabil și neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon.
În același timp, pe acoperișul fabricii se află o partie de schi cu suprafata sintetică de 9.000 mp și 500 de metri lungime, cu capacitatea de a găzdui 10.000 de schiori zilnic. Astfel, iubitorii sporturilor de iarnă pot practica schiul oricând, indiferent de anotimp.
Un alt punct de atracție este peretele de escaladă cu o înălțime de 85 de metri, care este cel mai înalt perete artificial de escaladă din lume. Potrivit atât pentru cățăratorii experimentați, cât și începatori, această provocare verticală testează abilitățile și ofera o perspectivă unică asupra orașului.
O altă opțiune sportivă este alergarea montană pe „CopenHill Track”, pistă cu înclinare intre 5% și 35%, unde se organizează competiții în mod regulat.
Zona de agrement accesibilă publicului este completată cu o cafenea, un restaurant, muzică și atmosferă clasică après-schi.
Toate aceste facilități recreative contribuie la promovarea unei vieți active și sănătoase în cadrul orașului.
Prin integrarea unei centrale energetice moderne cu opțiuni de distracție urbane în aer liber, CopenHill reușește să ofere servicii utile comunității locale, dar şi să atragă turiști din întreaga lume. Proiectul reprezintă un exemplu elocvent al viziunii creative și a angajamentului Copenhagăi pentru o dezvoltare urbană sustenabilă.
CopenHill a fost desemnată Clădirea Mondială a Anului 2021 la cel de-al paisprezecelea Festival anual de Arhitectură Mondială.
Partener Fondator al companiei ESOP Consulting | CORFAC International, coordonator al diviziei Spatii de Birouri Corporate, cu 18 de ani de experienta in consultanta imobiliara si antreprenoriat.
Postari similare
Inaugurarea celei mai înalte clădiri de birouri din Japonia, Azabudai Hills Mori JP Tower
Situat în inima districtului de afaceri Toranomon din Tokio, Azabudai Hills este un complex multifuncțional care își propune să fie mult mai... Read More
În Amsterdam, Primăria desființează parcările pentru mașini, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete și noi zone verzi
Primăria din Amsterdam vrea să reducă 11.200 locuri de parcare pentru mașini, până în 2025, prin micșorarea numărului de permise de parcare... Read More
Birourile Le Monde din Paris vor fi un exemplu de excelență în arhitectură