Cladirea in care prestigioasa institutie culturala internationala British Council si-a amenajat noi sali de curs in Bucuresti, pentru predarea limbii engleze si pentru examinari, se afla pe strada Mendeleev numarul 2, in zona ultracentrala Magheru-Amzei si a fost renovata recent, investitia proprietarului ridicandu-se la circa 700.000 euro.
„In ultimii 3 ani am observat o dezvoltare continua de noi centre educationale, fie ca vorbim de gradinite private, afterschool-uri, centre de limbi straine sau cluburi sportive. Am avut multe solicitari de spatii de inchiriat venind din zona sistemelor de educatie alternativa, sistemul Montessori fiind de exemplu unul din cele mai dinamice pe segmentul gradinitelor private pe sistem alternativ. British Council a trecut deja la o noua etapa de business, cea de extindere, fiind o institutie cu notorietate si cu un numar in crestere de cursanti.
Credem ca dincolo de faptul ca aceste initiative inseamna dezvoltare de business sau investitii realizate in Romania, ele sunt oportunitati de dezvoltare pentru copii si accesibilizeaza educatia de calitate pentru un segment mai mare din populatie”, declara Alexandru Petrescu, Managing Partner ESOP Consulting l CORFAC International.
In aceasta tranzactie, ESOP Consulting a reprezentat proprietarul si CBRE a reprezentat chiriasul.
O cladire cu istorie in circuitul comercial
Vila impozanta de pe Mendeleev inchiriata prin intermediul ESOP Consulting, unde British Council va avea cea de-a doua locatie pentru cursuri a fost in circuitul comercial inca din perioada interbelica, ea fiind cumparata in 1925 de catre familia profesorului Marin N. Biciulescu si apoi inchiriata – catre negustori care aveau pravalii la parter si catre persoane private, care locuiau la etajele superioare.
Inaintea lui Biciulescu, proprietatea a apartinut lui Ignatz Roller, un cunoscut negustor al vremii, care distribuia in Romania de la acea data marca de ceasuri si bijuterii Longines, printre cumparatorii sai numarandu-se si membri ai casei regale. Proprietarul actual, un investitor roman a cumparat-o de la mostenitori in 2011 si a investit circa 700.000 euro in lucrari de renovare si restaurare a fatadei.
Maria Neda
PR&Media Coordinator,
Consultant PR&Media, cu background de jurnalist în presa economică și experiență de consultant în Dezvoltare Urbană.
Postari similare
Piața de birouri din București după un deceniu de transformări
Ultimul deceniu a adus transformări profunde pe piața spațiilor de birouri din București. De la anii de expansiune accelerată, susținuți de creșterea... Read More
Ponderea chiriasilor din domeniul IT&C in piata spatiilor de birouri din Bucuresti la sfarsitul anului 2022 si previziuni pentru anul 2023
Începută treptat din primăvară, revenirea graduală la birou se așteaptă să înregistreze un nou val în această toamnă, odată cu deschiderea noului... Read More