Anul 2018 aduce chirii mai echilibrate pentru birourile noi din principalii poli de business ai Bucureștiului

Zona Expoziției se poziționează între polii Orhideea-Politehnică și Barbu Văcărescu-Aviației

La începutul lui 2018, se observă o apropiere și mai mare între limitele inferioare ale chiriilor din principalii poli de business ai Capitalei, acolo unde se concentrează cele mai multe clădiri noi de birouri.

Dacă în urmă cu cinci ani, chiriile spațiilor de birouri noi, de clasă A din polul de business Barbu Văcărescu – Aviației – Dimitrie Pompeiu porneau de la 16 euro/mp/lună și ajungeau la 17 euro/mp/lună, acum încep de la 14,5 euro/mp/lună și ajung la 17,5 euro/mp/lună, fiind apropiate la limită inferioară de cele din polul de business Orhideea – Grozăvești – Politehnică, unde chiriile sunt de 13,00-14,5 euro/mp/lună.

În Zona Expoziției au fost anunțate în ultimele luni mai multe proiecte de anvergură, astfel încât se conturează un nou pol de business in zona Expoziției – Piața Presei Libere, care se poziționează ca nivel al chiriilor între polul Barbu Văcărescu – Aviației – Dimitrie Pompeiu și polul Orhideea – Grozăvești – Politehnică cu valori de 14,5-16,5 euro/mp/lună.

În 2017, marile proiecte de birouri în construcție s-au concentrat în principalii poli de birouri din București, numărul lor mărindu-se, de la doi, la cinci poli de business. În paralel cu dezvoltarea zonelor din centru-nord și Victoriei- Aviatorilor, s-a consolidat polul din centru-vest, s-a deschis polul Unirii – Timpuri Noi și s-a anunțat un nou pol de birouri în zona Expoziției – Piața Presei Libere.

Clădirile de birouri de clasă A, cu numeroase facilități, aflate în lucru în principalii poli de birouri din București, vor livra o suprafață estimată de peste 600.000 mp în perioada 2018-2021 și vor atrage marile companii din România, o parte dintre acestea – precum IBM, BCR, ING, Bitdefender, Amazon etc având deja semnate contracte de pre-închiriere.

Chiriile la spațiile de birouri de clasă A din cei cinci poli de birouri se situează acum la un nivel cuprins între 13 și 18 euro/mp/lună, in funcție de zonă și facilitățile oferite.

Spațiile de birouri din clădirile existente vor fi eliberate treptat de marii chiriași și vor face loc chiriașilor de talie medie, cu bugete de 8-12 euro/mp/lună, care vor avea astfel acces la clădiri de birouri de calitate, în locații bune”, afirmă Alexandru Petrescu Managing Partner la ESOP Consulting l CORFAC International.

Marile evenimente ale pieței de birouri în 2017 au fost inaugurarea primelor faze ale proiectelor Timpuri Noi Square (care a deschis un nou pol de business în Capitală, Unirii-Timpuri Noi) și The Bridge (care dă startul livrărilor de spații de clasă A în zona Orhideea-Grozăvești-Politehnică).

În 2018-2019, sunt așteptate mult mai multe livrări de clădiri noi de clasă superioară în toți cei cinci poli de birouri, cea mai mare activitate urmând a o avea polii din centru-vest și Expoziției.

Printre marile proiecte de birouri care vor livra spații noi de birouri de clasă A în 2018-2019 se numără:

„Evoluția chiriilor în principalii poli de birouri în 2018-2019 va depinde de ritmul livrărilor și de dinamica creșterii afacerilor și a numărului de angajați ai marilor companii din București.

Estimăm că va exista o tendință de egalizare a chiriei medii în principalii poli de business din București (Orhideelor-Politehnică, Pompeiu-Barbu-Văcărescu, Expoziției-Piața Presei Libere, Unirii-Timpuri Noi), în care vor fi cele mai multe livrări în următorii doi ani.

Considerăm că perioada 2018-2019 reprezintă una dintre cele mai favorabile perioade de după declanșarea crizei financiare din 2008, pentru companiile care doresc să-și securizeze sedii noi la un raport calitate preț competitiv, prin semnarea de contracte de pre-închiriere înainte de momentul livrării clădirilor”, completează Alexandru Petrescu Managing Partner la ESOP Consulting l CORFAC International.

Dacă dorești mai multe informații despre parcurile de afaceri din București, poți dialoga cu un consultant ESOP completând acest scurt formular sau telefonic la  (+4) 0723.26.61.97 sau (+4) 021.528.04.40. Vom răspunde cu plăcere și prompt solicitării tale!


Alexandru Petrescu

Managing Partner si Fondator al companiei ESOP Consulting | CORFAC International cu 20 de ani de experienta in consultanta imobiliara si antreprenoriat.

Postari similare

Cosolidare versus Atomizare pe piata de birouri

Consolidare versus “atomizare” pe piata de birouri datorita COVID 19


Ce vor face companiile in perioada post-COVID 19? Se vor intoarce la strategia de consolidare prin care posturile de lucru dintr-un oras erau concentrate intr-o singura cladire sau intr-un singur business park? Sau vor opta pentru “atomizarea” acestora prin munca de acasa (Work from Home) sau prin munca langa casa (Work Near Home)? Sau vor […]


Citeste mai mult

Clădirile de birouri din zona centrală ZACA și proiectele din afara zonei cu interdicții pentru mașinile poluante


Update 24.10.2019 Primăria Capitalei a aprobat introducerea vinietei în București. În zona centrală, nu vor mai avea voie de anul viitor mașinile sub euro 3 (Non-Euro, Euro 1 și Euro 2), iar din 2021 nici cele sub Euro 4. Toate mașinile sub euro 5 vor plăti vinietă pentru a circula pe celelalte străzi, în afara […]


Citeste mai mult

Primăria Sectorului 5 propune un proiect pentru dezvoltarea celui mai mare teren liber din București


Primăria Sectorului 5 a organizat de curând o dezbatere publică privind dezvoltarea proiectului Antiaeriană, pe cel mai mare teren liber din București, de circa 110 hectare. Alături de firma noastră, la discuții au fost invitați și reprezentanți ai principalilor dezvoltatori imobiliari din București și ai mai multor mari companii de consultanță imobiliară. Proiectul inițial propune […]


Citeste mai mult