Piata de birouri s-a dinamizat in primul trimestru din 2011
Trimestrul 1 din 2011 a marcat un ritm ascendant in multe privinte in ceea ce priveste tranzactionarile in cadrul pietei birourilor. Compania de consultanta imobiliara ESOP, specializata pe solutii de sedii pentru companii de talie medie si mari, a inchiriat in primele 3 luni ale anului 4.901 mp, nivel aproape dublu fata de ultimele 3 luni din 2010. O serie de alti indicatori avand la baza tranzactiile efectiv realizate de ESOP, precum usoara crestere a chiriei medii de tranzactionare, a numarului relocarilor finalizate, indica inceputul unei reveniri progresive.
« Am simtit inca din primele luni un ritm mult mai sustinut in cadrul pietei birourilor. Un numar mai mare de solicitari eligibile, adica companii interesate sa inchirieze un sediu in conditii realiste de buget. De asemenea am observat o mai mare determinare din partea companiilor, poate in contextul in care ratiunile relocarilor au inceput sa difere fata de cele dominante in anul 2010 : au re-aparut cererile determinate de planurile de expansiune ale firmelor, si de asemenea intr-o anumita masura si de imbunatatirea imaginii firmei. » (Mirela Raicu, Partener in cadrul ESOP)
Analizand nivelul mediu al preturilor de tranzactionare am constatat o crestere a acestuia de 11,88 %, de la nivelul de 10,18 Eu/mp in T4 2010, la 11,39 Eu/mp in T1 2011.
De asemenea, faptul ca anumite cladiri, avand spatii disponibile in piata de mai mult timp, s-au inchiriat integral in primele 3 luni, intr-un termen destul de scurt, este un semnal al cresterii interesului pentru relocari in cladiri cu bun raport calitate/prêt. Un astfel de exemplu este Casa Mosilor, cladire de birouri in cadrul caruia ESOP a inchiriat aprox. 1.140 mp, peste 55% din suprafata disponibila, catre companiile KRUK International si Global Remote Services. In zona Iacob Felix o cladire de birouri a avut o evolutie similara.
Din punct de vedere al calitatii (clasei) spatiului, nivelul chiriei medii de tranzactionare in portofoliul ESOP a fost pentru T1 de 16,47 Eu/mp pentru cladirile de clasa A si B+. Daca luam in calcul stimulentele de natura non-financiara incluse in pachetele de inchiriere (cum ar fi luni libere de chirie, anumite partitii interne existente, etc), chiria neta efectiva este aprox. 5% mai redusa.
Spatiile de clasa B si B- au avut un nivel mediu de tranzactionare de aprox. 9,22 Eu/mp, chiria neta fiind situata de fapt catre 8,0-8,3 Eu/mp.
Din punct de vedere al pozitionarii geografice, in T1 au dominat tranzactiile realizate in zona de centru-vest (Cotroceni, Grozavesti, Virtutii, Plevnei), cu o pondere de 55% in totalul suprafetelor inchiriate de catre ESOP, si in zona centrala si ultra-centrala (Universitate, unirii, Mosilor), cu o pondere de 39,68%.
Desi o parte din solicitari au provenit din domenii de activitate care au cunoscut o anumita stabilitate sau chiar expansiune in perioada de criza (cum ar fi IT-ul, recuperarile de creante, call center), in trimestrul 1 au aparut si realizat relocari companii din domeniul constructiilor, media, servicii profesionale.
«Nu vom asista la evolutii spectaculoase, insa este important sa constatam o reluare sistematica a activitatii in piata. Avem nevoie de constanta si crestere progresiva, nu de volum deosebit de mare. Ceea ce am observat in trimestrul 1 si este imbucurator este faptul ca o serie de companie de talie medie isi reiau planurile de afaceri, de consolidare sau extindere. Acesta este un semnal bun pentru economia noastra, aceste companii reprezinta un segment important al pietei.» (Mirela Raicu, Partener ESOP)
ESOP este o companie de consultanta imobiliara ce ofera de peste 9 ani servicii dedicate de inchirere sedii, din etapa infiintarii unei companii si pana la maturitate. In perioada 2007-2008 a fost broker co-exclusiv in cadrul proiectul SEMA PARC – Etapa 1, inchiriind peste 15.000 mp catre companii multinationale precum IPSOS Interactive Services, ENEL, SBS Broadcasting, Teamnet International (grupul ASESoft), Mysis Banking Systems.
«ESOP promoveaza in momentul de fata probabil cel mai extins portofoliu de proprietati in cadrul unei companii imobiliare : peste 575.000 mp spatii de birouri, grupati in 403 cladiri de birouri si 350 spatii in vile. Am reusit sa facem acest lucru datorita preocuparii continue de a oferi clientilor nostrii acces la cele mai bune solutii din piata, in cel mai scurt timp, prin intermediul ESOP.» (Mirela Raicu, Partener ESOP)