Inchirierea unor vile istorice

Fostul sediu al Ambasadei Siriei va fi transformat intr-un liceu privat

Compania imobiliara ESOP Consulting a intermediat inchirierea vilei din Lascar Catargiu nr. 50, de 728 mp, care a servit ca sediu al Ambasadei Siriei la Bucuresti, peste 10 ani. Invatamantul privat furnizeaza o cerere in crestere de spatii de inchiriat, pentru toate varstele de copii si elevi (fie ca este vorba de gradinita, scoala primara, gimnaziala, liceu sau activitati tip after-school).

“Inchirierea de cladiri vechi, cu parfum de epoca de catre unitati private de invatamant reprezinta o nisa intr-o continua dezvoltare. Numai in aceasta luna am intermediat doua tranzactii de acest gen: inchirierea unei vilei de 728 mp, din zona Victoriei, de catre Scoala Europeana Bucuresti, care intentioneaza sa o amenajeze intr-un liceu privat si inchirierea unei vile de 210 mp, in zona Cotroceni, de catre Injoy, un after-school, cu scoala de vara. Astfel, numai in ultimii doi ani am primit un numar dublu de cereri, venite atat din partea unor institutii de invatamant privat care se infiinteaza, cat si a altora care se extind”, declara Alexandru Petrescu, manager al companiei imobiliare ESOP Consulting.

Descrierea vilei din Lascar Catargiu

Cladirea in care va functiona viitorul liceu Scoala Europeana Bucuresti a fost construita in 1910 si a stat mult timp in patrimoniul RAPPS, fiind retrocedata fostilor proprietari abia anul trecut. In total, vila are o suprafata inchiriabila de 728 mp, dispusa pe demisol, subsol, parter, etaj si mansarda, fiind deservita de patru locuri de parcare si o curte de 490 mp.

Imobilul are in total 18 camere, patru bai, doua bucatarii si numeroase spatii tehnice. Amplasat pe strada Lascar Catargiu, nr 50, in apropierea Pietei Victoriei si foarte aproape de Guvern, viitorul liceu va beneficia de un acces facil, din toate zonele Capitalei si la toate mijloacele de transport: metrou si RATB.

Descrierea vilei din Cotroceni

Vila de pe strada Ion Manolescu nr. 10 in care va functiona un before&after-school se afla in zona Cotroceni, in imediata apropiere a Palatului Cotroceni si a Parcului Romniceanu. In total, imobilul are o suprafata inchiriabila de 210 mp, sapte camere, patru bai, o bucatarie si spatii tehnice, dispuse pe mai multe niveluri: subsol, parter, etaj si mansarda.

Scoala Europeana Bucuresti a fost infiintata in 2001 si avea la acea data o singura clasa cu noua elevi. In 2012 a ajuns la un total de 270 elevi inscrisi, in 20 clase, din toate ciclurile de invatamant: primar, gimnazial si liceu. Vila inchiriata prin intermediul companiei ESOP va servi pentru extinderea activitatii liceului.

Ca facilitati, elevii care se inscriu la Scoala Europeana Bucuresti beneficiaza de mai multa atentie din partea profesorilor – o clasa avand cel mult 15 elevi inscrisi, biblioteca, teren de sport, cantina, transport, activitati extrascolare precum invatarea intensiva a limbilor straine, design, teatru, pian, chitara, dans etc.

Injoy se va deschide in luna iunie si va oferi servicii educationale before & after-school, summer-school, cat si numeroase cursuri pentru cei mici. Sub motto-ul: Learn with joy!, copiii de la cinci la 14 ani, vor frecventa cursuri de actorie, oratorie, dansuri de societate, desen si pictura, sah, mindlab, chitara, canto, modelaj, gimnastica ritmica, bune maniere, engleza –cu profesor nativ, franceza si germana.

Pe timpul vacantei scolare, Injoy organizeaza un summer-school, in care copiii isi pot petrece toata ziua in compania altor copii, dar invatand lucruri noi sau crescandu-si performantele sportive – inot, tenis de camp, echitatie -si imbunatatindu-si cunostiintele de limba engleza si limba franceza, predate intr-o maniera interactiva. Misiunea echipei de pedagogi si profesionisti este sa descopere talentul fiecarui copil, sa-l modeleze, sa gaseasca ceea ce-i place si, astfel, sa invete cu bucurie.


Maria Neda

PR&Media Coordinator, Consultant PR&Media, cu background de jurnalist în presa economică și experiență de consultant în Dezvoltare Urbană.

Postari similare

Ponderea chiriasilor din domeniul IT&C in piata spatiilor de birouri din Bucuresti la sfarsitul anului 2022 si previziuni pentru anul 2023


In 2022 cele mai active companii au fost cele din domeniul IT&C, BPO și SSC, cu 23% din volumul total al tranzactiilor, urmate de cele din domeniul Serviciilor profesionale cu 17%. Dintre firmele care au inchiriat spatii de birouri cu suprafete semnificative in 2022 amintim pe EveryMatrix, Cegeka, Softbinator Technologies, Expleo, Infineon, NXP. Acestea, precum si alte companii […]


Citeste mai mult

Principalele tendințe pe piața spațiilor de birouri după începerea noului an școlar


Începută treptat din primăvară, revenirea graduală la birou se așteaptă să înregistreze un nou val în această toamnă, odată cu deschiderea noului an școlar. Începerea școlii poate stimula revenirea mai multor angajați la birou, în special a angajaților care au copii la grădinițe și școli ce se află în proximitatea clădirii de birouri unde lucrează. […]


Citeste mai mult

Instituția Internațională SEK Bucharest International School își deschide prima școală din România, în Sema Parc


River Development anunță că Instituția Internațională SEK  își deschide prima școală din România într-o clădire din Sema Parc, pentru activități educaționale curente și extindere viitoare. Tranzacția a fost intermediată de ESOP Consulting, companie locală de consultanță specializată în servicii imobiliare. Fondată în 1892, Instituția Internațională SEK oferă elevilor săi un program de studii trilingve și […]


Citeste mai mult