Magazinul București va avea două etaje de birouri

Magazinul București a fost pe vremuri o construcție etalon situată la capătul străzii Lipscani, din Centrul Istoric, o destinație cunoscută de cumpărături a bucureștenilor, din 1930 și până la mijlocul anilor 1990, dar care a fost lăsată în paragină în ultimii 15 ani, din cauza numeroaselor treceri de la un proprietar la altul.

Acum, noul investitor olandez vrea să o aducă din nou în prim plan, obținând autorizația de construire pentru un proiect de renovare, care prevede ca la etajele patru și cinci să fie disponibile spații de birouri.

Lucrările de construcție au început în aceste zile, vor dura un an, spațiile urmând a fi disponibile la sfârșitul lui 2019.

Suprafața totală închiriabilă a clădirii, incluzând spațiile de retail și birourile este de 3.085 mp, din care spațiile de birouri vor ocupa o suprafață de 708 mp.

Clădirea Magazinul București va avea un subsol, parter, cinci etaje și un al șașelea etaj retras și se află în zona ultracentrală a Centrului Istoric din București, la capătul străzii pietonale Lipscani, către stația de metrou Unirii (aflată la 360 metri distanță), în apropierea celui mai mare hub de petrecere a timpului liber, cu peste 300 de restaurante, cafenele, pub-uri și bisto-uri.

La 5 minute de mers pe jos se află Universitatea din București și la 7 minute de mers pe jos centrul comercial Unirea Shopping Center.

Proiectul prevede renovarea și remodelarea fațadei și a clădirii și dotarea cu două lifturi de mare viteză, prize date-voce, cablare voce-date, hidranți, climatizare cu sistem 4 pipes, centrală termică.

Construcția veche a fost realizată la mijlocul anilor 1930, dar acum va fi consolidată și remodelată, pentru a asigura facilități moderne pentru magazinele care vor popula etajele inferioare și confort sporit de lucru, pentru angajații birourilor de la etajele superioare.

La ultimul etaj spațiul este destinat unui restaurant tip sky bar, cu panoramă asupra împrejurimilor.

Dacă dorești mai multe informații despre birourile de închiriat din zona Unirii, poți dialoga cu un consultant ESOP completând acest scurt formular sau telefonic la  (+4) 0723.26.61.97 sau (+4) 021.528.04.40. Vom răspunde cu plăcere și prompt solicitării tale!


Maria Neda

PR&Media Coordinator, Consultant PR&Media, cu background de jurnalist în presa economică și experiență de consultant în Dezvoltare Urbană.

Postari similare

cladirea de birouri Promenada Office Tower, extinderea Mall-ului Promenada

Construcția Promenada Office Tower avansează rapid

Lucrările la Promenada Office Tower, cea mai nouă dezvoltare de birouri din portofoliul NEPI Rockcastle, avansează într-un ritm alert, structura clădirii ajungând... Read More

U Center 3, cladire de birouri din Bucuresti

U Center 3 prinde contur: a început construcția celei de-a treia faze

Forte Partners a demarat lucrările la faza a treia a proiectului U Center, amplasat pe Calea Șerban Vodă, în zona Tineretului. Această... Read More

A inceput constructia fazei a 2-a a proiectului Timpuri Noi Square

Vastint, dezvoltatorul suedez, a demarat a doua faza a proiectului imobiliar Timpuri Noi Square, un proiect ambitios situat pe locul fostei fabrici... Read More

*/?>