De ce depinde autorizarea pentru securitatea clădirilor la incendiu?

De calitatea serviciilor oferite de specialiștii autorizați de ISU depinde dacă este avizat sau nu un dosar pentru securitatea clădirilor la incendiu, a declarat Alexandru Găvozdea, președinte AOR (Ordinul Arhitecților din România), la conferința Fire Safety of Buildings, organizată de PRIA, la care a fost invitat și un reprezentant ESOP.

Avem o piață de operatori economici, specialiști certificați de ISU, dar serviciile lor diferă în funcție de experiență și pregătire profesională.

În cadrul conferinței, Sarah Debbitche-Krichen, Manager al departamentului Public Affairs, al organizației FireSafe Europe a precizat că o încăpere ia foc în medie în 3 minute în zilele noastre, din cauza materialele și echipamentelor moderne, în timp ce în anii 1950 dura 25 minute până să fie cuprinsă de flăcări.

Ca urmare, legislația, regulile și măsurile privind protecția la incendii trebuie să fie mereu actualizate, să țină pasul cu aceste evoluții ale tehnologiei, cu inovația, toate materialele noi fiind nevoie să fie testate în acest sens.

Organizația FireSafe Europe a fost înfințată în 2006 și de atunci luptă pentru îmbunătățirea securității clădirilor la incendiu, printr-un schimb de experiență la nivel european, realizarea unei platforme comune de studii de caz (FIRE Informations Exchange Platform) și schimbarea legislației, în trei mari direcții: evacuarea clădirilor în siguranță, în caz de pericol, limitarea extinderii focului și prevenția.

În România s-a instituit o coaliție între Romanian Green Building Council, Efden și EASA România, sprijiniți de FireSafe Europe, pentru a lua parte la discuțiile despre îmbunătățirea legislației actuale, informarea publicului și monitorizarea aplicării regulilor, potrivit lui Dorin Beu, conferențiar al Universității Tehnice din Cluj-Napoca și președinte al Romanian Green Building Council.

Cât de sigură e o școală? s-a întrebat Dorin Beu. Potrivit acestuia, trebuie urmărite cu atenție nu doar construcțiile noi, ci și clădirile vechi când sunt anvelopate sau extinse (urmărindu-se toxicitatea materialelor când ard, ieșirile de urgență etc).

În viitor, și în România va fi implementată Directiva nr. 844/2018 privind Performanța Energetică a Clădirilor, care pentru prima dată include și norme privind securitatea la incendiu.

Dacă dorești mai multe informații despre birouri de închiriat din Bucuresti sau despre hale de închiriat, poți dialoga cu un consultant ESOP completând acest scurt formular sau telefonic la  (+4) 0723.26.61.97 sau (+4) 021.528.04.40. Vom răspunde cu plăcere și prompt solicitării tale!


Alexandru Petrescu

Managing Partner si Fondator al companiei ESOP Consulting | CORFAC International cu 24 de ani de experienta in consultanta imobiliara si antreprenoriat.

Postari similare

Reînnoirea contractului sau relocare? Cum să gestionezi eficient noul ciclu de închiriere a sediului

În mediul de afaceri dinamic de astăzi, deciziile privind închirierea spațiului de birouri nu mai sunt doar operaționale — ci strategice. Fie... Read More

Ce inseamna corporatist? Birouri de inchiriat pentru acest sector de pe piata muncii

„Corporatist” este un termen folosit pentru a descrie o persoana angajata intr-o corporatie sau companie mare. Acesti indivizi lucreaza, in principal, in... Read More

Ce inseamna o cladire nerezidentiala si ce rol joaca ea in cresterea performantei companiei tale?

Un oras aduna sub cupola lui mai mult decat arta si arhitectura, caci fara zona industriala dezvoltarea acestuia ar fi puternic afectata.... Read More

*/?>