După o perioadă în care dezvoltarea de noi clădiri de birouri în București a fost aproape complet pusă pe pauză, piața dă semne de relansare. Mai mulți dezvoltatori importanți au repornit proiecte sau au intrat în faze avansate de construcție, semnalând revenirea interesului pentru spații de birouri moderne, eficiente și adaptate noilor cerințe ale chiriașilor.
Anul 2027 se anunță astfel unul relevant din punct de vedere al livrărilor de clădiri de birouri de clasă A, în zone consacrate de business ale Capitalei.
Primul proiect care va marca livrările din 2027 este Green Court D, noua clădire a complexului Green Court București, dezvoltat de Globalworth în zona Barbu Văcărescu – Floreasca. Amplasată într-unul dintre cele mai bine consolidate hub-uri de birouri din nordul orașului, clădirea D va completa ansamblul existent, format din trei clădiri deja ocupate de chiriași internaționali.
Noua clădire va avea aproximativ 16.500 mp de spații de birouri și va fi dezvoltată pe parter și 11 etaje, plus trei niveluri de parcare subterană. Proiectul este gândit conform celor mai noi standarde de sustenabilitate și eficiență energetică, urmând să obțină certificări verzi de top, LEED Platinum și WELL Health & Safety. Accesul facil la metroul Aurel Vlaicu, infrastructura existentă și facilitățile din zonă reprezintă atuuri importante pentru viitorii chiriași.
Timpuri Noi Square faza 2
Tot în 2027 este așteptată și finalizarea fazei a doua a proiectului Timpuri Noi Square, una dintre cele mai coerente și moderne dezvoltări urbane din București.
Noua etapă include două clădiri de birouri, deservite de 690 de locuri de parcare, concepute în conformitate cu standardele nZEB și cu obiectivul de a obține certificări verzi de nivel superior. Acestea sunt proiectate fără utilizarea combustibililor fosili, bazându-se pe soluții energetice eficiente și pe integrarea surselor regenerabile.
Timpuri Noi Square 4 va avea două niveluri subterane, parter, mezanin și 15 etaje, plus un etaj tehnic. Suprafața închiriabilă estimată depășește 26.000 mp, ceea ce o transformă într-un punct important al extinderii ansamblului.
La rândul ei, clădirea Timpuri Noi Square 5 va completa proiectul cu aproximativ 24.000 mp de birouri moderne, dispuse pe parter și 8 etaje, tot cu un etaj tehnic suplimentar. Ambele imobile vor include facilități specifice clădirilor de birouri de ultimă generație și vor continua tradiția proiectului de a integra în mod armonios spațiile de lucru cu zonele pietonale, serviciile comerciale și accesul rapid la transport public.
Un element distinctiv al fazei a doua Timpuri Noi Square este componenta de retail extinsă, cu cel mai marefood hall integrat intr-o cladire de birouri din Romania, de aproape 6.000 mp, primul de acest tip integrat într-o dezvoltare de birouri din București. Prin această abordare, proiectul urmărește să creeze o experiență urbană completă, în care spațiile de lucru, zonele de socializare și facilitățile pentru angajați sunt gândite unitar și integrat.
Promenada Office Tower
Un alt proiect major programat pentru livrare în 2027 este Promenada Office Tower, extinderea Promenada Mall din zona Floreasca – Barbu Văcărescu. Amplasarea sa într-un pol de business deja matur face ca proiectul să completeze natural mixul existent de birouri, retail și servicii.
Clădirea va avea o structură amplă, cu 7 niveluri de subsol, parter și 15 etaje, și va integra atât funcțiuni de birouri, cât și spații comerciale și facilități complementare. Componenta de birouri va însuma aproximativ 12.000 mp, iar proiectul va beneficia de un număr mare de locuri de parcare subterane, deservind atât chiriașii, cât și zona comercială. Promenada Office Tower se adresează companiilor care doresc spații moderne într-o zonă cu acces direct la metrou și la una dintre cele mai dinamice zone de business din Capitală.
Queens
Lista proiectelor din zona de nord, cu livrare în 2027 este completată de Queens, un proiect mixt a carui construcție a început în decembrie 2025, amplasat în nordul Bucureștiului. Proiectul este gândit ca un ansamblu urban complex, care va include birouri, spații comerciale și alte funcțiuni complementare, adaptate noilor tendințe de lucru și stil de viață.
Componenta de birouri va însuma aproximativ 23.000 mp, distribuiți în două corpuri de clădire cu câte 7 etaje, conectate între ele și deservite de 282 de locuri de parcare dedicate. Proiectul pune accent pe sustenabilitate, eficiență și crearea unui mediu de lucru modern, cu spații flexibile și zone comune bine integrate.
AFI Central Tower
Din nordul orașului, atenția se mută către zona ultracentrală, unde AFI Europe aduce un proiect de reconversie cu o poziționare rară pe piața de birouri din București. Proiectul AFI Central Tower presupune transformarea fostului sediu Bancorex de pe Calea Victoriei într-o clădire modernă de birouri și retail de clasă A.
AFI Central Tower va avea o suprafață de aproximativ 30.000 mp, fiind compus din două volume: o clădire cu parter și 9 etaje și un turn cu parter și 17 etaje, deservite de o parcare subterană comună. Proiectul se adresează companiilor care caută spații de birouri premium într-o zonă centrală, cu acces excelent la transportul public, servicii urbane și zone comerciale.
U Center 3
Livrările din 2027 vor include și U Center 3, cea de-a treia fază a proiectului U Center, dezvoltat de Forte Partners în zona Tineretului. După succesul primelor două clădiri, închiriate integral, dezvoltatorul continuă extinderea ansamblului cu un nou imobil de birouri.
U Center 3 va avea o suprafață de aproximativ 14.800 mp, dispusă pe S+P+6, cu terase și spații comune generoase. Proiectul beneficiază de acces facil la stațiile de metrou Tineretului și Timpuri Noi, precum și de proximitatea parcurilor și a centrului orașului.
Partener Fondator al companiei ESOP Consulting | CORFAC International, coordonator al diviziei Spatii de Birouri Corporate, cu 18 de ani de experienta in consultanta imobiliara si antreprenoriat.
Postari similare
Ce clădiri de birouri se vor finaliza în București în 2026
Piața spațiilor de birouri din București primește o veste importantă: Globalworth a început lucrările pentru Green Court D, cea de-a patra clădire... Read More
AFI Central Tower: conversia fostului sediu Bancorex într-un proiect de birouri și retail de clasa A