5 lucruri de făcut la birou, înainte de a pleca în vacanță

Sociologii străini consideră că pregătirea la birou înainte de plecarea în vacanță ne ajută să ne bucurăm de liniște pe timpul vacanței și apoi să fim mai relaxați, în prima zi de lucru, la întoarcere. Așa că ne recomandă să urmărim  pe checklist:

1. Să realizăm un text personalizat pentru emailul de Auto Replay, Out of Office și să-l setăm pe Outlook-ul emailului de serviciu. În acest email este obligatoriu să fie trecută perioada absenței de la birou. În cazul în care folosim și o căsuță vocală, să avem grijă ca vocea înregistrată să aibă un ton cât mai cald și mai politicos.

2. Să facem curățenie pe birou, pentru că psihologii consideră că întoarcerea la muncă va fi mult mai ușoară și reconfortantă dacă vom sta în fața unui birou curat, ordonat, cu cât mai puține obiecte, hârtii pe el. Și vom avea un randament mai mare, în prima zi după vacanță. Să udăm florile.

3. Să ne setăm un update pe toate device-uri de la birou pe care lucrăm.

4. Să stabilim de acum în calendar primele trei lucruri ce trebuie realizate la întoarcerea din vacanță, cu prioritate. În acest fel va fi mai ușor să ne intrăm în ritm la întoarcerea din vacanță.

5. Să spunem managerilor, colegilor din echipa din care facem parte la proiectul la care lucrăm în mod curent unde plecăm în vacanță, unde suntem de găsit, în caz de urgență.

Și apoi să nu uităm să stingem lumina din birou, dacă nu avem deja un sistem inteligent de iluminat cu senzor.
Vacanță plăcută! Sărbători fericite!

Dacă dorești mai multe informații despre birourile de închiriat din București, poți dialoga cu un consultant ESOP completând acest scurt formular sau telefonic la  (+4) 0723.26.61.97 sau (+4) 021.528.04.40. Vom răspunde cu plăcere și prompt solicitării tale!


Alexandru Petrescu

Managing Partner si Fondator al companiei ESOP Consulting | CORFAC International cu 24 de ani de experienta in consultanta imobiliara si antreprenoriat.

Postari similare

5 aspecte in alegerea birourilor de clasa A in cladiri de birouri

5 tendințe care schimbă modul în care companiile aleg birourile de clasă A

Decizia de relocare într-un sediu nou nu este doar o chestiune logistică ci alegerea unui birou de clasă A devine o decizie... Read More

achiziția și dezvoltarea terenurilor cu destinație industrială

Ghidul investitorului: Achiziția și dezvoltarea de terenuri industriale în zona București-Ilfov sau în principalele orașe ale României

De ce să investești azi în terenuri industriale? Piața industrială și logistică din România traversează o perioadă de maturizare, evoluând de la... Read More

cladiri de birouri in Bucuresti

Ghidul investitorului pentru achiziția unei clădiri de birouri în România

După două decenii petrecute ghidând investitori și utilizatori finali prin complexitățile pieței imobiliare de birouri din România, putem afirma cu certitudine că... Read More

*/?>